Butoni din argint personalizaţi cu 3 iniţiale bleumarin
O pereche de butoni din argint personalizaţi cu 3 iniţiale bleumarin reprezintă un cadou perfect pentru orice bărbat, cu orice ocazie. Noi am găsit o modalitate aparte de a personaliza butoni cu 3 iniţiale, atunci când situaţia o impune: iniţiala numelui este stilizată, iar iniţialele celor două prenume sunt marcate cu litere de tipar.
Personalizarea se realizează la comandă, cu iniţialele dorite, iar fondul color poate fi bleumarin, dar nu numai. Culorile şi design-ul pot fi alese în funcţie de preferinţele dumneavoastră şi de vestimentaţia domnilor! Trimiteţi-ne iniţialele pe care le doriţi imprimate, iar noi ne vom ocupa de realizarea impecabilă a butonilor dumneavoastră personalizaţi. Contactaţi-ne şi vom răspunde prompt cerinţelor dumneavoastră.
Butonii vor purta marca Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorului şi marca de titlu 925. Se livrează într-o cutiuţă specială pentru butoni, inclusă în preţul articolului, şi fiecare pereche va fi însoţită de un certificat de autenticitate, care, la solicitarea dumneavoastră, poate fi personalizat.
De asemenea, dacă intenţionaţi să faceţi cadou această pereche de butoni personalizaţi, trebuie doar să ne comunicaţi acest lucru, iar noi vom include in coletul dumneavoastră kit-ul nostru gratuit pentru cadouri.
Dimensiuni butoni de cămaşă din argint:
Argint 925 (toate variantele, cu sau fara placare):
- Diametrul exterior: 16,5 mm
- Diametrul interior (suprafaţa personalizată): 12 mm
Gramaj aprox. 9,03 g.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.